Educația și combaterea abandonului școlar
,,Pentru mine, educația înseamnă putere”-Michelle Obama
După cum știți și după cum reiese și din cuvintele spuse de către Michelle Obama, educația reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale societății iar copiii trebuie să beneficieze de aceasta. Sărăcia și nevoile cu care se confruntă copiii și familiile lor își pun amprenta, în mod negativ, asupra educației acestora iar din cauza acestui aspect o mare parte dintre eforturile depuse de către Fabrica de Daruri se îndreaptă și către educație, mai exact către dezvoltarea și coordonarea de proiecte de educare și formare, dar și ajutorul permanent cu rechizite și toate resursele de care aceștia au nevoie.
Principalele criterii în alegerea familiilor pe care le vizităm sunt frecventarea cursurilor de către copii și obținerea unor rezultate bune la învățătură.
În procesul de susținere a educației copiilor, Fabrica de Daruri oferă ghiozdane echipate în luna septembrie și sprijin pe tot parcursul anului școlar. Acest aspect contribuie la combaterea abandonului școlar, deoarece multe dintre familii nu au resursele materiale necesare pentru a-i susține.
De asemenea, celelalte daruri pe care le oferim lunar copiilor îi motivează să aibă rezultate din ce în ce mai bune la învățătură.
Ajutor umanitar și civism
Cea mai mare nevoie a beneficiarilor este hrana și pentru că noi ne dorim să ținem Fabrica de daruri funcțională tot anul, nu doar de sărbători, îi vizităm lunar. Avem un spațiu unde primim lucrurile pe care le sortăm și le dăruim acolo unde este nevoie. Ne bucurăm când lucrurile prind viață în altă casă.
De-a lungul timpului, am mobilat și utilat o mulțime de case cu tot ce a fost nevoie de la veselă până la aragaz, canapele, frigidere și multe altele.
Evenimente de strângere de fonduri
Prin parteneriatele cu diverse restaurante organizăm, în funcție de disponibilitatea acestora, evenimente de strângere de fonduri. Aceste acțiuni au luat naștere din dorința de a ne achiziționa propria dubiță frigorifică cu care să putem transporta alimentele către copii. Evenimentele pe care le-am organizat până la acest moment au constat în faptul că, împreună cu echipa de voluntari, am făcut clătite si pizza pe care le livrăm personal sau care puteau fi ridicate direct de la restaurantul care ne susținea.
De asemenea, o altă strângere de fonduri pe care am organizat-o a fost aceea când una dintre colegele noastre și-a donat ziua de naștere, iar în schimbul cadourilor pe care le-ar fi primit, și-a dorit ca fiecare persoană să doneze o sumă de bani către Fabrica de Daruri.
Dezvoltare personală și comunitară
Fiecare copil trebuie să aibă posibilitatea de a se dezvolta potrivit potențialului propriu, iar noi facem tot posibilul să valorificăm acest lucru. Prin contribuția pe care o avem la dezvoltarea personală a copiilor pe care îi avem în grijă, îi ajutăm și pe ei să-și îmbunătățească calitățile, să-și dezvolte abilitățile și să-și descopere anumite laturi dar ajutăm și societatea pentru că formăm copii cu aspirații din ce mai mari, copii cu personalitate și viitori adulți care vor contribui la binele comunității în care trăim.
Vă întrebați cum facem asta? Ei bine, cu ajutorul personalului calificat care ne sprijină în toate acțiunile, susținem săptămânal Ateliere de Dezvoltare Personală unde organizăm activități care îi pun la încercare pe copilași și care le antrenează foarte bine abilitățile.
Suntem foarte mândrii atunci când primim un feedback pozitiv din partea părinților acestora și când vedem că munca noastră dă roade.